Taraful de Caliu din Clejani

Sunt invitații care vin cu o poveste.

Și sunt invitații pentru care povestea începe înainte să ajungă.

Taraf de Caliu din Clejani face parte, fără îndoială, din a doua categorie.

Era 1 Decembrie 2018.

Centenarul Marii Uniri.

Și pentru o asemenea zi ne-am dorit mai mult decât un simplu weekend la munte.

Am ajuns la Sătic, la Complexul Pomicom.

Am făcut drumeție.

Am pus un berbecuț la proțap.

Am adus până acolo Flacăra Centenarului de la Mausoleul Mateiaș, pentru un moment aparte dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire.

Iar Taraf de Caliu din Clejani acceptase invitația noastră de a veni și de a cânta pentru oamenii adunați acolo.

Mai rămânea o singură problemă.

Frigul.

Înainte să plec spre munte, avertismentul fusese cât se poate de clar:

„Luați-vă haine groase. O să fie frig.”

Și chiar a fost.

În jur de -18°C.

Doar că atunci când au ajuns, am descoperit că muntele și Clejaniul aveau definiții puțin diferite pentru „haine groase”. :)

Blugi.

Pantofi.

Geci nu tocmai pregătite pentru aproape -20 de grade.

Așa că s-a întâmplat unul dintre acele momente care astăzi ne fac să zâmbim.

Participanții au început să scoată geci, haine și tot ce aveau mai gros prin bagaje.

Și ne-am îmbrăcat muzicanții.

Apoi au început să cânte.

Și aici gluma se termină.

Pentru că, în condițiile acelea, n-au făcut niciun rabat.

Au cântat.

S-au bucurat.

Au făcut oamenii să se bucure.

Și au dus seara până la capăt cu un profesionalism și o energie pentru care le-am rămas recunoscători.

Pentru câteva ore, la aproape -20 de grade, muzica lor a făcut ce știe foarte bine să facă:

a încălzit locul mai repede decât orice foc.

Câteva luni mai târziu i-am văzut din nou.

De data aceasta într-o sală mare, alături de o orchestră din Cehia, în fața unui public numeros.

Și inevitabil ne-am uitat unii la alții cu același gând:

„Noi i-am avut pe oamenii ăștia la -18 grade, la Sătic, îmbrăcați cu gecile noastre.”

Privit de acolo, episodul devenea și mai neverosimil.

Și parcă și mai frumos.

Pentru că dincolo de muzicienii pe care îi vedeam atunci pe o scenă mare, noi îi cunoscuserăm într-un context complet diferit.

La munte.

În frig.

Printre oameni.

Și îi văzuserăm cântând cu aceeași poftă, chiar și atunci când condițiile erau departe de cele ale unei săli de concert.

A rămas una dintre amintirile noastre dragi de Centenar.

O poveste pe care o spunem cu zâmbetul pe buze, dar și cu foarte mult respect.

Taraf de Caliu din Clejani.

Pentru muzică.

Pentru bucuria cu care au fost acolo.

Și, mai ales, pentru faptul că la -18°C au continuat să cânte de parcă frigul n-ar fi avut nimic de spus.