Jean Gavril

Sunt concerte pe care le ții minte pentru artist.

Și sunt concerte în care artistul și locul ajung să rămână împreună în aceeași amintire.

Jean Gavril, pentru noi, înseamnă Cabana Padina.

Una dintre cabanele acelea care aveau ceva greu de explicat doar prin fotografii.

Munții în jur.

Priveliștea.

Atmosfera.

Și sentimentul că, pentru câteva zile, ești exact unde trebuie.

Din păcate, cabana aceea nu mai face astăzi parte din peisajul în care am cunoscut-o noi.

Dar am avut șansa să prindem acolo una dintre serile care au rămas în povestea PMCF.

Jean Gavril și formația lui, live, în interiorul Cabanei Padina.

Știam muzica.

Știam artistul.

Dar nu eram pregătiți pentru cât de bine suna formația împreună.

A fost unul dintre momentele acelea în care, după primele piese, începi să te uiți puțin la oamenii de lângă tine cu expresia:

„Băi, oamenii ăștia chiar sunt foarte buni.”

Totul era pus la punct.

Voce.

Instrumente.

Energie.

O formație care funcționa ca un mecanism foarte bine reglat, fără să piardă nimic din naturalețea unui concert într-o cabană de munte.

Și poate tocmai combinația asta ne-a rămas.

Un artist și o trupă care ar fi putut cânta pe orice scenă, dar care în seara aceea cântau la câțiva metri de noi, într-o cabană, undeva în Bucegi.

Fără distanța aceea care apare uneori între scenă și oameni.

Doar muzică.

O gașcă.

Și un loc care astăzi există pentru noi mai ales prin amintirile făcute acolo.

Între timp, Jean a rămas aproape de povestea noastră.

Un prieten al PMCF.

Și, chiar dacă unele locuri dispar, oamenii și serile bune au obiceiul să se întoarcă în alte forme.

De aceea suntem destul de siguri că povestea noastră cu Jean Gavril nu s-a terminat la Padina.

Ne mai întâlnim.

Poate în altă cabană.

Poate în alt munte.

Dar cu siguranță cu muzica pornită.