Cristofor Aldea Teodorovici

Cu mult înainte să-l cunosc pe Cristofor, îi cunoșteam povestea.

De fapt, crescusem cu o fascinație aparte pentru muzica părinților lui, Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Pentru forța pe care o avea glasul lui Ion. Pentru felul în care unele cântece treceau mult dincolo de muzică și ajungeau să vorbească despre limbă, despre rădăcini, despre România.

Și mai ales pentru „Eminescu".

Este unul dintre cântecele care au rămas cu mine.

Așa am ajuns, firesc, să-l urmăresc de-a lungul timpului și pe Cristofor. Fiul celor doi oameni ale căror voci purtau o poveste atât de mare.

Ani mai târziu, drumurile noastre chiar s-au întâlnit.

La un moment dat i-am scris și i-am propus ceva foarte simplu: să vină cu noi la munte. În gașca noastră. Să ne cânte.

A spus da.

Și așa a ajuns Cristofor la OPERAȚIUNEA AGAPE, la Cabana Ciucaș.

Doar că prima noastră întâlnire n-a început exact poetic. :)

A încercat să urce cu mașina spre cabană, drumul era mult prea abrupt pentru mașina cu care venise, lucrurile s-au complicat, m-a sunat și am coborât după el. Ne-am cunoscut, practic, în mijlocul unei mici operațiuni de salvare a situației.

Puțină tensiune. Mașini. Bagaje. Pantă. Nervi.

Nu tocmai introducerea pe care ți-o imaginezi pentru o seară dedicată muzicii.

Și poate tocmai de aceea îmi place atât de mult ce a urmat.

Pentru că, pe măsură ce seara s-a așezat, s-a așezat totul.

El.

Eu.

Oamenii.

Cabana.

Muzica.

Și pentru câteva ore, undeva sus, în Ciucaș, ne-am întors într-o poveste mult mai veche decât noi.

La Eminescu.

La cântecele Doinei și ale lui Ion.

La o bucată de istorie, de dor și de identitate pe care familia Aldea-Teodorovici a purtat-o prin muzică și pe care Cristofor a adus-o, în seara aceea, până la noi.

A fost unul dintre acele momente PMCF pe care nu prea ai cum să le construiești dintr-un program.

Poți doar să aduci oamenii potriviți în același loc și să lași lucrurile să se întâmple.

La finalul weekendului rămăsese între noi o liniște bună și o simpatie care a rămas și astăzi.

Și mai există ceva ce știu.

Cristofor se va întoarce într-o zi la unul dintre evenimentele noastre.

Nu știu unde.

Nu știu când.

Dar sunt destul de sigur că povestea asta nu s-a terminat la Ciucaș.

Pentru că unele lucruri frumoase n-ar trebui să se întâmple o singură dată.