De obicei, când gașca spune „mergem la Bușteni”, urmează o discuție despre ora plecării. Cineva propune foarte devreme. Restul cer să definească „foarte”.
De data asta, putem începe cu ora mesei.
La Hanu’ Berarilor Casa Oprea Soare, legătura cu Bușteniul se află într-un detaliu pe lângă care ai putea trece fără să te oprești: împrejmuirea curții.
Într-un studiu publicat de Muzeul Municipiului București, Maria Anca Stoenescu descrie curtea casei și menționează explicit „piatră brută de Bușteni”. Așa că, înainte să ne uităm în meniu, avem un motiv să ne uităm puțin și la gard. [1]
Uneori, legătura cu muntele e atât de discretă încât o confundăm cu împrejmuirea.
Casa a fost proiectată de Petre Antonescu la începutul secolului XX, cu o dublă destinație: locuință pentru familia Soare și sediu de firmă. Înăuntru, lemnul sculptat, vitraliile, șemineul și plafoanele pictate alcătuiau un decor atent lucrat. În jurul casei, studiul muzeului descrie arbori și flori, în spatele acelei împrejmuiri cu piatră de Bușteni. [1]
Povestea pietrei a continuat și la restaurare. Potrivit prezentării proiectului din revista igloo, porțiuni deteriorate ale gardului au fost refăcute cu piatra originală, iar în alte zone s-au făcut completări. Un detaliu vechi a fost astfel păstrat în viața de astăzi a casei. [2]
E genul de lucru care schimbă puțin o vizită. Ajungi cu gândul la o masă și descoperi că ai trecut pe lângă o poveste încă de la intrare. Data viitoare, încetinești. Te uiți mai atent. Poate îi spui și celui de lângă tine.
La PMCF, curiozitatea asta ne e familiară. Pe traseu ne oprim pentru o stâncă, o urmă, o casă veche sau o întrebare care merită pusă. La masă, continuăm de unde am rămas. Doar că explicațiile tind să devină mai lungi odată ce nu mai trebuie să vorbim în timp ce urcăm.
Casa Oprea Soare ne oferă un asemenea subiect: o bucată din povestea Bușteniului, ajunsă în mijlocul Bucureștiului și păstrată într-un loc în care ne putem întâlni.
Bocancii pot lua și ei o seară liberă.
Ne vedem la masă.