Sunt locuri în care ajungi pentru peisaj.
Sunt locuri în care ajungi pentru trasee.
Și sunt locuri în care, după suficiente întoarceri, nu mai simți că ajungi.
Simți că te întorci.
Pentru noi, locul acesta este Refugiul Bâlea-Tunel.
Sau, dacă ne permiteți o mică aroganță montană: Rifugio Bâlea-Tunel.
E locul care ne amintește, discret, de refugiile din Alpi.
Dormi în munte. Mănânci bine. Pleci direct pe traseu. Revii după o zi lungă.
Te întorci seara cu picioarele grele și găsești masa pusă.

Totul simplu. Totul la îndemână. Totul adevărat.
DESCHIZI OCHII.
Te trezești. Deschizi ochii. Și pentru câteva secunde ai impresia că ceea ce vezi e un wallpaper.
Doar că e real.

Arată atât de bine încât, dacă ar fi fost într-o reclamă, probabil ai fi spus că au exagerat puțin.
Doar că n-au exagerat.
DESPRE LOC.
Refugiul stă în Munții Făgăraș, lângă intrarea sudică a tunelului de pe Transfăgărășan, la peste 2.000 de metri.
Când e deschis Transfăgărășanul, ajungi cu mașina direct la el. Unul dintre cele mai spectaculoase puncte accesibile din zonă.
Este suficient de sus încât să simți că ai plecat complet din lumea de jos, dar suficient de accesibil încât să ajungi direct în inima muntelui.
AICI A ÎNCEPUT TOTUL.
PMCF nu s-a născut într-un birou.
N-a avut flipchart, workshop sau vreun slide cu „Our Vision 2030”.
A avut munte.
Oameni.
Trasee.
Seri lungi.
Și sentimentul foarte simplu că vrem să mai facem asta încă o dată.
Apoi încă o dată.
Și încă una.
Până când, fără să ne dăm seama exact când, ieșirile au devenit comunitate.
TOT MAI SUS.
PMCF s-a născut sus.
Ne place simbolistica asta.
Poate pentru că, privind în urmă, pare că muntele ne-a dat din prima și coordonatele.
Nu doar pe hartă.
Și direcția.
Tot mai sus.

AMINTIRILE.
De atunci ne-am întors aici de foarte multe ori.
Ieșiri. Evenimente. Trasee. Seri la refugiu. Dimineți în Făgăraș.
Chitare. Mese împreună. Oameni care au venit prima dată. Oameni care s-au întors ani la rând.
Fotografii. Foarte multe fotografii.

De fiecare dată am mai lăsat ceva acolo. O poveste. O glumă. O fotografie. O seară târzie. O chitară scoasă când probabil toată lumea spusese deja că merge la culcare.
La început mergi tu la un loc. După suficiente întoarceri, parcă începe el să te cheme.
REFUGIUL.

Muntele este personajul principal. Refugiul doar îți oferă cel mai bun loc din sală.
Refugiul nu încearcă să transforme muntele în decor. N-are de gând.
KILOMETRUL ZERO.
Pentru unii, Bâlea-Tunel este un refugiu.
Pentru alții, un punct pe Transfăgărășan.
Pentru PMCF este locul unde a început povestea.
Bâlea-Tunel este parte din povestea noastră.
Poate că n-a fost întâmplător că PMCF a început aici.
Poate muntele doar ne-a sugerat direcția.

